omul e paradoxul

1. omul este singur pe lume, si nu poate exista singur pe lume. Individul foloseste de grup in beneficiul sau individual, si grupul se foloseste de individ in beneficiul grupului.
2. Realitatea nu are forma intrinseca. Realitatea are doar forma pe care si-o construieste mintea omului, in masura puterii de procesare si rezolutiei senzorilor.

3. Realitatea nu exista in afara omului, si exista in afara omului. Cand voi muri eo, dispare si realitatea, chiar daca ea continua sa existe si fara mine.
4. Mintea omului nu stie cum arata o floare pana nu o vede, iar cand o vede, mintea omului vede o floare, nu vede moleculele, atomii, electronii, neutrinii, cuantele care se organizeaza de capu lor intr-o suprastructura pe care mintea o intelege ca "floare". Mintea omului vede "floare" - care este o suprastructura de molecule, dar nu vede "armata" - care este o suprastructura de oameni.
3. Spatiul este infinit, timpul este etern, dar amandoua sunt senzatii ale mintii omului.
4. Daca mintea omului nu isi poate reprezenta o "floare" decat abia dupa ce vede una, forma florii este generata de mintea omului, Ca forma florii sa poata exista inauntrul mintii, mintea trebuie sa se uite in afara ei, ca sa poata crea forma inauntrul ei. In realitate un elefant nu arata asa cum si-l reprezinta mintea omului. In realitate un elefant este o structura de molecule atomi electroni cuante.

iubire era tot ce avea nevoie / invins de-o floare

In sfarsit o gasise, printre atatea si atatea plimbanduse prin gradina ca un labirint de alei tufisuri si flori exotice ametzindute cu mirosuri si culori, facand efortul cu atat mai greu.

O prinse gingas de maini si puse un genunchi in pamant inaintea ei, privind in sus la ea declarandu-si dragostea.
-Te iubesc, o, fata frumoasa.
Fata, care sperase ca intro zi va fi salvata de un cavaler, il privi plina de emotie
-Ai venit sa ma salvezi?
Nedumerit, ametit de mirosurile din gradina intortocheata, tanarul barbat si mai ales pierdut in armoniile corpului ei, nu mai stia decat una si buna
-Vai ce frumoasa esti, te iubesc, o!
-Am nevoie sa scap din inchisoarea asta de gradina, incerca ea sa il trezeasca din vraja care parea ca il va rapune
-Iubire este tot ce avem nevoie sa fim fericiti
-BAAAAH! il scutura printesa care cunostea pericolul gradinii fermecatoare. TREZESTE-TE! scoate-ma de-aici si voi fi a ta, bine?
-Ce? balmaji eroul nostru, molesit de atentia printesei, frumusetzea gradinii si narcolepsia indusa de parfumul florilor care le pazeau pe sclavele zmeului.
-Of ce porquerie... ofta printesa
-Vreau sa te iubesc! fura ultimele cuvinte ale cavalerului, inainte de a cadea invins, cu nasunfipt intro petala si un zambet peste fatza, prins intrun vis cu flori pe camp si o femeie colorata alergand spre el la nesfarsit. Pielea alba par albastru buze oranj si dintzii galbeni okii mov cu irisi violenti.

2010-08-14

printzesa improbabila

se uita impietrit la printesa de o frumusete si fermecatoare cum zambitoare catre bestia de monstruos isi facea drum prin sala impingand la o parte invitatii prezenti la aceasta gala, din fruntea unui grup de lighioane trimisi ai zmeului. se uita uimit cu oki plini de fascinat la regele daramat parca in el insusi cat urmarise de pe tron trecerea aratarii, sharpe otravit care arde iarba in urma nu mai creste. bruta salutase cu dispretz si ii mai mult trantise in poala sulul cu mesajul sigilat cu pecetzi grele, si o prinsese pe printzesa de mana cum vazuse el ca fac cavalerii, ca un uliu o privise cat trecuse printre oameni, dar nu indraznea sa faca mai mult, ii zambea deocamdata, falcile i se incordasera fioros de la ranjet venele i se umflasera pe grumaz era coplesit de dorintza infranata, stia ca nare voie sa se atinga de ea, zmeul ii mai zisese cu biciul o singura data.
...
era un biet paj, nu intelegea de ce Cavalerul Shaten Inkis, maestrul sau, nu intervine sa pedepseasca imensa jignire adusa regelui, si de ce, dar de ce accepta printesa sa fie murdarita in asemenea masura, lasase bruta sa isi faca poza cu ea si kiar parea ca se simte foarte placuta in compania trimisului zmeului, care tot restul serii - pana cand plecase abrupt kemat afara de un alt leghioan cu gesturi scurte si energice - o invitase la dans dupa dans, si nimeni nu indraznea sa i se opuna iar printesa zambea si dansa ca o papusa stricata.

-cand o sa ma fac io mare... scrashni micul om printre dinti
-ai sa te insori cu o fata potrivita pentru tine si o sa fii fericit cu ea. Cavalerul Shaten Inkis se intorsese spre el, il auzise pe micul paj, il vazuse cum urmarise revoltat intreaga seara la ce se intamplase, framantand in maini ascuns dupa o cuta somptuase draperiile de plush.
-de ce nu-l pedepsesti... monstrul ala, de ce il lasi sa... de ce ii zambeste printesa si nu ii trage o palma ?! se revolta micul paj.

-nu'i usor sa fii frumoasa. il incurca enigmatic Cavalerul Shaten Inkis
-dar e printesa! aduse un suprem argument sau asa isi inkipuia micul paj.

-e si ea doar tot un om. cel putin in fatza Zmeului... inkeie cu un oftat resemnat Cavalerul, care era foarte inteligent, studiase cu mari maejtrii si stia despre cate in cer si pe pamant, cel putin micului paj asa i se parea, desi era cam prea mult filosofa uneori si mereu intreba "dar ce este omul?", ar fi putut sa mai lase si de la el.
-si dar de ce nu face nimeni nimic! ingaima cu sentimentele sfasiate adolescentul paj, ar fi vrut sa il vada pe Cavalerul lui cum face dreptate cu sabia si anihileaza monstruozitatile care intunecau pamantul cu umbrele lor tzepoase.
-numai un Erou poate lupta cu Zmeii

2010-06-05

omul care zeul insa masina

gata stiu. mancam omleta cand mi sa revelat:

omul e cel care vrea.
zeul e cel care poate.
animalul e cel care respira.
robotul e cel care se supune.

sau de fapt nu, tot nu e bine. umm...

se ridica aer fierbinte inaintea lui numai cer uscat si bolovani faramati, insecte invizibile faceau zgomote la intamplare, un zumzet scelerat ca un scrashnet de fierastrau ii umplea creerul, intelegea ca ce voia el ii e peste putintza. ar fi vrut sa fie puternic, ar fi vrut sa treaca peste intinderea incinsa si sa o elibereze pe fata cu pielea alba parul negru buze rosii okii verzi din ghiarele crunte ale destinului.   se trezea dimineatza mergea pana obosea, se oprea sa bea si sa manance, se odihnea privind  dihania intunecata valurind in zare. fortareatza zmeilor. isi aranja culcusul si cadea in somn seara, zi dupa zi, nu mai stia cat timp trecuse.

ar fi putut razbate, era sigur, daca ar fi gasit o carare, se tinea tot la marginea desertului imens, cauta un drum ceva, un loc prin care sa poata sa patrunda. el nu se gandea la asta, dar fara sa vrea se supunea legilor firii. pustiul dura cat sute si mii si sute de mii de vieti omenesti, doar zmeii puteau sa il strabata pana la capat.
-Au mai vrut si altii, mult mai puternici decat tine, da' nu sa poake. rinjise privind la el acela, cu un calm de om care a vazut multe. Numa zmeii pot. inkeie tot el. -Niaa boala! isi struni animalu de povara ce se impingea lacom sa bea apa, zeci si sute de animale fornaiau nerabdatoare mirosul apei, impunse de stapani sa isi astepte randul. caravana ii iesise in cale, le spusese ce voia si ii intrebase cum se poate face.

2010-06-02