03. cadere prin nivel

Cat vedeai cu okii nu se vedea nimik, adica doar nuante de gri; orice o fi fost deasupra, in loc de cer, era un gri intunecat neintrerupt de nimic, nu puteai sa spui unde incepe si unde se termina, in departare se vedea la fel de ca si in apropiere, si de fapt nici nu puteai sa spui care e departele, daca miscai mai la dreapta sau la stanga tot aia era - o incremenire totala, nici un sunet, nici o adiere sau vreo clipire, si sub picioare ceva solid dar din care nu iesea nici un zgomot daca ai facut doi pasi, dincolo de arcada arcanei
-deci asta e arcana...
-e
-ooomph!
-e
-nasol!
-e
Ero se aseza iar in cur picioarele stranse sub el, cu mana stanga'nfipta'n barbie batand darabana pe obraz, dreapta darabana pe lama paloshului enorm si fermecat, pe care il tinea pe genunchi; muzica lamei sale devenise parte din el, ii limpezea gandurile, bagase de seama dea lungu timpului cat il carase dupa el. in rest nu prea ii fusese de folos, mai degraba ii fusese o povara, dar, avea incredere ca domnu Mag nu i-l daduse degeaba, ma rog, om vedea.
-e, il intrerupse momaia care ii deskisese arcada catre arcana, si care acum ii facea semn ca sa o ia din loc.
-e! il ingana Ero, scarpinanduse pa dupa ceafa cu mana dreapta si pufnind pe nas si tzitziind nehotarat.
-ogogog! il zori aratarea, ce fel de fiintza o fi fost, ca nu stiai pe unde vorbeste si ce zice daca se uita la tine sau ti se pare.
-ho ca ma duc, mno! se urni Ero, mai mult impins, si se ridica in capu oaselor, paloshu ii cazu iar pe jos, a nu jtiu cata oara, pajtele lui da palosh, ca era prea mare, kiar il tira dupa el, nu era o figura de stil.
...
Mergea de ceva vreme, cat o fi fost, ca nu simtzeai sa existe timp pe acest tarim, decat ce i se facuse foame si asa putea sa zica da, a trecut ceva timp de cand tot mergu. mai privi o data in spate, sa vada daca se mai vede arcada prin care intrase in arcana. se vedea da, alba, tacuta si neclintita si imensa, de parca nici nu se mijcase de langa ea, aratarea aia de momaie insa nu.
-bagaaamiaj! stia ca in arcane nu trebe sa seajtepte la nimic normal, dar abia acu incepea sa inteleaga, si isi aduse aminte de ce ii zisese venerabilul Mag: "toti acesti ani in care te-am instruit" ummm... stai ca nu mai tinea minte ce ii zisese exact, eee, ma rog, ceva cu ca sa fie brav si sa se lupte cu paloshu... pana la capat, sau asa ceva, parca.

Zarea incepuse sa se ingusteze, observa deodata, marginile, linia unde sentalneau astea, ce or fi fost, pustiul si vazduhul se curbasera incet, parca dadeau sa se stranga intrun punct, drept in mijloc, cum intorcea capul se uita la stanga sau la dreapta, vartejul, ca un vartej de apa, ramanea in mijloc.
-bah! ce dreaq! se vexa Ero. o valureala a aerului si arcana incremeni la loc.
-umm... continua sa mearga Ero, asteptandu-se la orice si nimic. oricum nu ar fi stiut ce ar putea sa se intampla.
Linijte.
-ia sa vezi ca cred ca daca ma concentrez, cu puterea mintii mele po sa modific aceasta arcana dupa vointza, silabisi Ero, aducandu-si aminte parca de ceva de care insa nu stia sa i se fi intamplat inca.
Linijte
-umm... A fost o data ca'n povesti, a fost ca niciodata, din rude mari imparatesti o preafrumoasa fata, recita Ero. Si era una la parinti si mandran toata cele... umm... ca o fecioara... aaa, ummm... Era destul de lunga poezia, il pusese venerabilul Mag s-o invetze mai demult, dar nu retinuse decat asta cu preafrumoasa fata si fecioara.
-umm.. stai cum era mai departe, se cazni Ero, singur in infinitul mut si surd al arcanei.
-cum era domne... ummm. O vede azi o vede maine si-i cazu draga fata... alunecand pe-o raza...si mii de ani i-au trebuit, luminii s-o ajunga... si strabatea parseci in zbor, in tot atatea clipe... nu, stai, nu, nu asha... aaam, pfffff ! greu...

Zgomot de ghiara de jivina scurmand in intuneric.O rabufnire manioasa de vant, ridicand din nimic praf si frunze incolacinduse in fuioare turbate catre haul de smoala ce se cascase in inalt, nesfarsitul mohorat destramandu-se inert, fracturat, vazduhul plumburiu cazand in reluare, ca un cosmar din care nu te poti desprinde.
Zvacnirea care sfasiase arcana, sau pustiul cela, sau ce drq era, inceta brusc, frunze si praf si tornade si valvatai de negru ridicate catre intunericul de deasupra incremenite in aer, o clipa, cat sa le observe Ero care clipea cu gura cascata, disparand la fel de brusc; zarea isi recapata griurile mohorate, o silueta in departare, acum exista departare in arcana.
O forma nemiscata se apropie de Ero intr-o secunda, tulburand aerul, oprindu-se inaintea lui, asteptand, parca astepta timpul sa o ajunga, asa cum i se topea conturul in atomi si quante, ca ashkii de jar de cenusha. Pamantul si aerul se stransesera ca smulse in punctul prin care venise faptura asta de intuneric, linia orizontului devenise o verticala de negru ce pornea din iea, nu mai exista nimic in jur, doar o cadere de gri in negru.

-spune, veni sunet dinspre forma fara substantza.
-poezia ? se nedumeri Ero.
-cine sunt io
-eehm!...grea intrebare... Ero stia ce spune, intrebarea era grea de tot.

...

se uita la silueta fumegand negru cum statea si se uita la el. era singurul lucru pe care isi putea opri okii, totul in jur se topise intr-un gri solid. din cand in cand avea senzatia ca isi priveste umbra, sau cumva o urma care ramasese de la trecerea sa prin lumea asta fara legi si fire. statea si el, nici foame nu ii mai era nici sete nici nimic, trecuse mult timp, putzin ? odata citise o poezie, dar nu o mai tzinea minte, o fata frumoasa ii era draga si nu isi amintea chipul ei.

2009-10-08